Asist. Univ. Dr. Daniel Referendaru a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii Titu Maiorescu în anul 1999, iar pasiunea pentru chirurgie orală a simţit-o încă din timpul facultăţii, când mergea să facă practică medicală. Pe parcursul celor 17 ani de activitate, și-a dezvoltat în permanenţă abilităţile ca medic dentist generalist, cele în domeniul chirurgiei orale pediatrice şi nu numai.
Sub directa îndrumare a doctorului Horia Barbu, a reuşit să urmeze o serie de cursuri naţionale şi internaţionale intensive, în domeniul implantologiei şi chirurgiei orale.
Cursuri și competențe:
- Membru în Colegiul Medicilor Dentiști București (CMDB) din 2000;
- Participarea la numeroase Congrese și Lucrări Științifice 2000-2020;
- Participare curs live op- one to one intensive program “Oral Implantology, Bone Augmentation and Sinus Lift Procedures” în cadrul Universității Titu Maiorescu, alături de prof. Dr. Ziv Mazor (Israel), prof. Dr. Adi Lorian (Israel) și Conf. Univ. Dr. Horia Barbu (2014-2018);
- Intensive hands-on programe, basic module și intensiv hands-on advanced module sub îndrumarea prof. Dr. Adi Lorian (Israel), Conf. Univ. Dr. Horia Barbu, Dr. Simon Ng (Singapore) și Dr. Georgescu Cristian – august 2015;
- Participare curs intensiv de implantologie și chirurgie orală în Tel Aviv și Tiberias cu Prof. Dr. Adi Lorian – noiembrie 2015;
- Participare curs Protetică și Estetică Dentară Implantară în Kyriat Ata, Haiffa cu Dr. Andy Hod – noiembrie 2015;
- Participarea la Sesiunea de Comunicări Științifice a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității Titu Maiorescu din București – ediția 2016;
- Participarea la Congresul “Viziunea Interdisciplinară în Medicina Dentară” – 9-11 mai 2016, Universitatea Titu Maiorescu București;
- Organizator cursuri hands-on.
Proiecte de cercetare
- 2017 – Proiect de cercetare (Grant) “Evaluation of 0.2% Delmopinol dental rinse in periimplant health and prevention of peri-implantitis” – Membru coordonator echipa de cercetare în cooperare cu Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității Titu Maiorescu, USAMV București, Universitatea Alberta (Canada), Clinica de Reabilitare Orală Dr. Barbu, I.A.D.E.T Europe și Sunstar Americas (USA).
- 2018 – Proiect de cercetare “Technical Evaluation of QUALIOS BCP bone graft” în cooperare cu Clinica de Reabilitare Orală Dr. Barbu și SLB Pharma – by ACTEON Group, France – Membru coordonator echipa de cercetare.
- 2019 – Proiect de Cercetare (Grant) “Bioactive coating of dental implants” în cooperare cu Lorean Medical Consultants, IADET Europe SRL, Clinica de Reabilitare Orală Prof. Dr. Barbu SRL, Noris Medical Ltd, Israel și Ministerul Israelian de Comerț – Membru coordonator echipa de cercetare.
Organizare de cursuri hands-on (medic coordonator)
2016
- 01.04.2016: Tehnici de augmentare osoasă în chirurgia implantară-blocuri osoase – Hands-on (ARDS – București)
- 02.04.2016: Tehnici actuale de amprentare în implantologie – Hands-on (ARDS – București)
- 20.05.2016: Tehnica de augmentare osoasă a sinusului maxilar – Hands-on (ARDS – București)
- 21.05.2016: Restaurări protetice fixe pe bonturi implantare – înșurubat vs. cimentat – Hands-on (ARDS București)
- 28.05.2016: Profilaxia și controlul infecțiilor în implantologie
- 09.06.2016: Tehnici de augmentare osoasă în chirurgia implantară – Hands-on (Implantodays, Poiana Brașov)
- 17.06.2016: “ONE TO ONE”-Live Surgery; inserare implanturi ARDS și sinus lift (ARDS – Clinica Dr. Barbu, București)
- 30.09.2016: Științe fundamentale în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 07.10.2016: Estetică alb și roz: bont hybrid, coroană hybrid, punte hibridă înșurubată/supraproteze pe implanturi ARDS – Hands-on (ARDS-București)
- 22.10.2016: Augmentări osoase în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 18.11.2016: Tehnici actuale de amprentare în implantologie – Hands-on (ARDS-București)
- 19.11.2016: Restaurări protetice fixe pe bonturi implantare: înșurubat vs. cimentat – Hands-on (ARDS-București)
2017
- 25.02.2017: Științe fundamentale în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 18.03.2017: Augmentări osoase în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 22.04.2017: Restaurări protetice fixe pe bonturi implantare: înșurubat vs. cimentat – Hands-on (ARDS-București)
2018
- 27.01.2018: Științe fundamentale în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 24.02.2018: Augmentări osoase în implantologia orală – Hands-on (ARDS-București)
- 10.03.2018: Estetica și funcționalitatea reabilitărilor implantare protetice – Hands-on (ARDS- București)
- 16.03.2018: Sterilizarea în cabinetul de medicină dentară – Hands-on (GURSK-Chișinău, Moldova)
2019
- 15.02.2019: Științe fundamentale în implantologia orală
- 15.03.2019: Augmentarea osoasă în implantologie – Basic
- 16.03.2019: Augmentarea osoasă în implantologie – Avansat
- 13.04.2019: Tehnici de augmentare osoasă a sinusului maxilar
- 21.09.2019: Live surgery pe pacienți – Inserare implanturi ARDS & Sinus lift cu abord lateral – Prof. Dr. Horia Mihail Barbu
Lector
- 15-17.06.2017: Congresul SRS, București – “Aspecte terapeutice de demult și tratamente actuale ale stomatologiei românești“ – “Încărcarea imediată în implantologie”
- 16-18.11.2017: Conferința Internațională “Educație și Creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere” – Universitatea Titu Maiorescu, București
- 25.11.2017: Profilaxia și Controlul Infecțiilor în Medicina Dentară și Chirurgia Orală, Denta 2017, Romexpo, București