Sănătatea orală la copii – cum îi convingem să se spele corect pe dinți

Data publicării

18/01/2022

Categorie

Articole

Tip

Medical

Educația dentară pornește de acasă, prin exemplul personal al părinților. Copilul vede în părinții lui un model, pe care îl va urma toată viața.

Sunt două lucruri pe care dorim să le arătăm copiilor noștri. Primul se referă la învățarea unui obicei benefic, iar al doilea presupune timp de calitate petrecut alături de cel mic.

Îl învățăm despre importanța dinților și cum îi putem menține frumoși și sănătoși. Cu ajutorul dinților mâncăm, lucru care le dă energie să se joace și să întreprindă alte activități. În plus, îi ajută la rostirea cuvintelor și completează zâmbetul.

Periuța de dinți se alege împreună cu medicul pedodont, în prima vizită la clinica dentară.

Bebelușilor li se curăță gingiile dinainte de apariția primilor dinți cu ajutorul unui tifon steril pentru a le păstra sănătoase.

În momentul de față ne bucurăm de o varietate largă de proceduri de igienă bucală, începând cu simplul tifon și urmând cu periuța masticabilă care ușurează foarte mult munca părinților.

În jurul vârstei de un an ar trebui să aibă loc prima vizită la stomatolog. Este important ca prima vizită să fie plăcută, fără dureri, în care cel mic să înceapă să descopere ustensilele medicului, scaunul, personalul, și să vadă cât de plăcut este.

Alimentația și igiena sunt principalele și cele două mari secrete în păstrarea unui zâmbet sănătos. Aici mă refer la produse lactate, fructe și legume.

Există o pasiune pentru bomboane, caramele, jeleuri și gumă de mestecat. Ceea ce părinții nu știu este că aceste alimente produc carii ce se dezvoltă repede la dinții de lapte, fiindcă au învelișurile subțiri. De aici apar durerile, lipsa de somn, iritabilitatea și complicațiile care duc la infecții ce pot afecta dinții definitorii.

Prevenim apariția cariilor la copii prin periajul pe care este bine să îl efectuăm corect de 2 ori pe zi (dimineața și seara), cel puțin 2 minute. Seara, după ce ne spălăm pe dinți, nu mai mâncăm, nu mai bem sucuri (în special). Dacă mai vrem să mâncăm/bem ceva, ne spălăm încă o dată.

Cariile la copii pot fi evitate printr-o alimentație sănătoasă, care să conțină cât mai puțin zahăr sau deloc. De asemenea, nu trebuie să lipsească vizitele periodice la dentist din 3 în 3 luni, periajul zilnic și fluorizări, mai ales sigilări efectuate ca prevenție împotriva cariilor dentare.

De multe ori am auzit despre dinții de lapte că ei cad și este bine să fie lăsați cariați, netratați. Acești dinți de lapte au nerv ca și dinții definitivi și dor la fel de tare.

Starea copilului cu dureri dentare este diferită: unii au temperatură, altora le apar abcese dentare, toate ducând la un scenariu neplăcut. Copilul va lua în cele din urmă minerale toată viața. Cu antibiotice, dintele se va rupe de la baza gingiei sau i se va fractura, toate acestea afectând pe viitor dintele definitiv și ducând la creșterea sau dezvoltarea lui greșită.

Data Publicării: January 18, 2022

Distribuie acest articol:

Mai multe articole

Ai putea fi interesat si despre aceste articole

1 week ago
Periuța interdentară, un instrument esențial în igiena orală, joacă un rol crucial în curățarea s...
1 week ago
Rezecția apicală este un procedeu chirurgical utilizat în stomatologie pentru tratarea infecțiilo...
3 weeks ago
Adiția de os reprezintă o procedură chirurgicală avansată, crucială în domeniul implantologiei de...
3 weeks ago
Fluorul joacă un rol esențial în menținerea sănătății dentare, fiind un ingredient cheie în major...
Ai nevoie de ajutor?